candva, demult, eram lipiti unul de altul, eram mari si puternici iar zeilor le era ciuda pentru ca puteam sta cu fundul spre mare si marea ne iubea, pentru ca noi ne iubeam. era prea bine, ne era prea cald si ne-au despartit. ne-au separat organele si asta a fost dureros.ne e rau de-atunci fiindca avem putin timp sa ne gustam. se termina repede si noi ne pierdem puterile. dar e frumos cand se reintalnesc.. femeia cu femeia ei, barbatul cu barbatul lui si.. femeia cu barbatul ei. e ca un rasarit de soare-n Vama, un soare umed si caldut si lenes, somnoros.. e ca o briza sarata, rece intr-o sauna fierbinte.. si cand soarele se termina de rasarit, cand e-n plin cer, când nu mai bate vantul si te topesti, atunci ne desparţim. atunci alunecam unul dintr-altul si fiecare se ascunde-n cochilia lui. si fiecare mai incearc-o data sa-si gaseasca geamanul. niciodata nu suntem multumiti de noi, de trupul nostru, de sexul nostru, de suflet.. atunci incepem sa ne uram pentru ca ne-au despartit. dar ne uram pe noi, si nu pe ei. si ne place. ne place mult de tot.. asta ne lasa sa mergem mai departe, sa cautam perechea aia de negasit din imaginaţia noastra.. si cautam pana murim, chiar daca.. chiar daca am gasit-o deja.. orgoliul si ratiunea nu ne lasa. zeii astia doi nu ne lasa..
si cum sa fac lumea sa-nteleaga ca sunt chiar aici? ca mi-am ucis si ratiunea si orgoliul numai de dragul iubirii? ca iubesc iubirea si te iubesc si pe tine??
Tag-uri Technorati:
blesteme,
candva